Erus și Lumile Nevăzute – Alec Blenche

Erus și Lumile Nevăzute – Alec Blenche Erus este prințul din Regatul Vânturilor, care a reușit, împreună cu prietenii săi Roua, Alpi și Sucre, dar și cu ajutorul magilor, să treacă prin cele patru văi magice și să salveze Lumea Bună. Dar aventurile lor nu s-au oprit aici; Erus a călătorit pe Insula Zburicornilor, unde a aflat de existența acestor creaturi fermecate și înaripate, cu care fiecare copil are o legătură strânsă. Mai mult, a învățat acolo despre magia cuvintelor și despre cât de mult înseamnă vorbele bune în viața oricui. A venit vremea unei noi aventuri, iar cei patru prieteni sunt pregătiți.   Echilibrul lumii este din nou în pericol, iar Erus și prietenii săi călătoresc în Lumile Nevăzute, în care își fac noi prieteni, se împrietenesc cu făpturi cu înfățișare și obiceiuri stranii și vor trebui să facă față unor noi provocări. Istețimea, curajul, prietenia și inventivitatea celor patru vor fi puse din nou la încercare. Vor reuși ei oare să-i oprească pe Vânătorii de vise sau să-i îmbuneze pe uriașii bacaroni? Editura: Univers Data publicării: 2021 Ilustrații: Doina Axenti

SKU: 9270 Categorie: Etichete: ,

Online Erus și Lumile Nevăzute – Alec Blenche pret mic

Plata produse

1. Numerar, la livrare / ramburs la primirea coletului

Achitati contravaloarea comenzii la curier in momentul primirii coletului. In cazul in care nu sunteti la adresa in momentul sosirii curierului, puteti apela la o alta persoana pentru receptionarea acestuia.
2. Plata online cu cardul sau card in rate

Transport și Livrare

Livrare produse: Transport în toată Romania la domiciliu sau oriunde ai nevoie.

In general, produsele se livrează in 24-48 de ore in cazul comenzilor procesate in cursul saptamanii, pana la ora 15:00. Comenzile plasate in weekend se procesează in prima zi lucratoare a saptamanii. Pentru detalii legate de livrarea comenzii poti apela cu încredere la departamentul nostru de call center.

Pentru livrările efectuate prin servicii de curierat, termenele de livrare pot fi depășite în funcție de încărcarea curierilor parteneri in perioada COVID-19 sau sarbatori precum Black Friday, Sărbători de Crăciun, de Paște, etc.

Garanție produse:

Garanție oferita de producător.

Retur Erus și Lumile Nevăzute – Alec Blenche

Drept de retur in conformitate cu art.9 alin.1 din Ordonanță nr.34/2014 privind drepturile consumatorilor

Declinare de responsabilitate

acest site nu poate garanta exactitatea completă a informațiilor afișate pe acest site și nici furnizarea în totalitate a informațiilor de către comercianți. Drept urmare, datorită naturii activităților acestui site ca fiind un promotor al unor firme terțe, în cazul unor discrepanțe între informațiile afișate pe site-ul sau anunțurile acestui site și cele afișate pe site-ul comerciantului, acesta din urmă va predomina. Autorizațiile legale pentru comercializare, originalitatea produselor cât și alte demersuri legale necesare pentru comercializare revin exclusiv în sarcina comerciantului. Prețurile afișate includ toate taxele, preț inclusiv TVA.

Brand