contcos
telefon
banner mic

Cosul meu

 x 
Cos gol

NEWSLETTER

Sanatatea inimii si consumul de vin rosu

vinul-rosu-si-sanatatea-inimii

Potrivit numeroaselor cercetari stiintifice realizate in ultimii ani consumul moderat de vin rosu reduce riscul de aparitie de boli cardiovasculare. In ciuda numeroaselor cercetari stiintifice mecanismul prin care vinul rosu actioneaza era necunoscut. De curand au fost facute publice concluziile a doua studii care explica - fiecare din alt punct de vedere - felul in care consumul moderat de vin rosu reduce incidenta bolilor cardiovasculare.

Cercetatorii germani au studiat efectul pe care il are resveratrolul – un fitonutrient care se gaseste in pielita strugurilor de culoare rosiatica – asupra celulelor grase. Resveratrolul este un antioxidant puternic cu numeroase efecte benefice asupra sanatatii printre care si prevenirea aparitiei cancerului si a bolii Alzheimer. Resveratrolul se gaseste in cantitati ridicate in vin rosu datorita faptului ca pielita boabelor de struguri ramane in vin de-a lungul intregii perioade de fermentatie. Cercetatorii au descoperit ca resveratrolul a blocat dezvoltarea celulelor grase imature ceea ce a condus la afectarea abilitatii acestora de a functiona. De asemenea, au mai descoperit ca resveratrolul impiedica moleculele sa se transforme in grasime si ca afecteaza abilitatea celulelor grase sa comunice. Prin aceste efecte, resveratrolul intervine in modul in care organismul uman acumuleaza grasime si previne aparitia obezitatii care constituie un factor major de risc pentru aparitia de boli cardiovasculare.

Intr-un alt studiu – de aceasta data al cercetatorilor israelieni - s-a avut in vedere cum consumul de vin rosu afecteaza pozitiv sanatatea vaselor de sange. Ei au descoperit ca un consum regulat de vin rosu are drept efect imbunatatirea sanatatii celulelor care alcatuiesc peretii interni ai vaselor sanguine ceea ce conduce la ameliorarea circulatiei sanguine. Studiul a mai concluzionat ca vinul rosu ajuta la cresterea nivelului oxidului nitric la nivelul celulelor. Oxidul nitric semnalizeaza celulelor componente ale peretilor vaselor sanguine sa se relaxeze, contribuind de asemenea, la imbunatatirea circulatiei sangelui si la reducerea riscului de aparitie a cheagurilor de sange.

Desi inca nu au fost validate de alte cercetari stiintifice, cele doua studii furnizeaza noi directii in ceea ce priveste modul in care consumul de vin rosu contribuie la imbunatatirea sanatatii.

Cantitati importante de resveratrolnu se gasesc numai in vin rosu – el este prezent si in sucul de struguri, in afine si in ciocolata neagra. Include aceste alimente in meniul tau, alaturi de paharul de vin rosu din fiecare seara si sanatatea ta va avea de castigat. In ceea ce priveste cantitatea de resveratrol continuta, vinul rosu contine mai mult resveratrol decat vinul alb deoarece pielitele boabelor care-l contin sunt pastrate de-a lungul intregului proces de fermentatie.

Daca nu consumi vin rosu poti sa consumi struguri, afine si dude, resveratrolul din acestea fiind mai activ decat resveratrolul continut in suplimentele nutritive.